O familie de români, grav accident în Austria. Tatăl A MURIT pe loc, mama și fetița sunt în comă la spital. Anunțul MAI

Publicat: 22/07/2018, 14:48
Actualizat: 25/03/2019, 20:46

„Ambasada României la Viena are în atenție accidentul rutier produs în apropierea orașului Sankt Polten, în care a fost implicat un autoturism înmatriculat în România. Misiunea diplomatică a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale, în vederea obținerii unor informații suplimentare cu privire la identitatea și starea de sănătate a persoanelor afectate. Conform datelor preliminare obținute, un cetățean român a decedat, iar alți doi, printre care și un minor, au suferit răni grave și au fost transportați la o unitate medicală din zonă”, se arată într-un comunica de presă al MAE remis MEDIAFAX.

Ministerul mai precizează că membrii familiei au fost anunțați în legătură cu accidentul care a avut loc în Austria.

„Menționăm că membrii de familie au fost notificați cu privire la accident. Ambasada României la Viena monitorizeaza situația și este în contact permanent cu autoritățile locale și membrii de familie, fiind pregatită să acorde asistență consulară, în limita competențelor legale”.

Un român a murit, iar soția și fetița lui au ajuns în comă la spital, după ce s-au răsturnat cu automobilul pe o autostradă din Austria. Accidentul a avut loc pe autostrada A1, în apropierea localității Pressbaum, de lângă St. Polten (capitala statului federal Austria inferioară), în timp ce familia de români se deplasa spre Viena.

Mașina în care se afla familia de români, formată din tată, mamă și o fetiță, a ieșit de pe autostradă, a lovit un parapet și s-a răsturnat de mai multe ori. În urma impactului, șoferul a murit strivit între plafon și asfalt, în timp ce femeia și copilul au ajuns de urgență la un spital din Viena.

Un purtător de cuvânt din cadrul Directoratului Poliției Naționale a confirmat că familia provine din România. La rândul său, Ministerul Afacerilor Externe a precizat că familia victimelor a fost notificată și urmărește evoluția celor două persoane rănite, internat în spital.

În urma accidentului, traficul a fost deviat pe autostrada A1 în zona Pressbaum timp de două ore, scrienoe.orf.at

Silviu Bănilă
Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...